Prima pagină > Public Utilities > Transnational Charter > Solidaritate transnaţională pentru o industrie integrată

Solidaritate transnaţională pentru o industrie integrată

DECLARAŢIA CONGRESULUI EPSU

Solidaritate transnaţională pentru o industrie integrată

Standardele EPSU pentru industria europeană de gaze şi electricitate

Comitetul Permanent EPSU pentru utilităţi publice a convenit ca firmele care operează în industria europeană de gaze şi electricitate să adere la convenţiile fundamentale privind dreptul muncii ale OIM.

Aceste convenţii de bază ale OIM includ dreptul de organizare şi dreptul la negocieri colective (87 şi 98), egalitatea şanselor şi plată egală (100 şi 111), interzicerea muncii forţate (29 şi 105) şi a muncii copiilor (138 şi 182).

Sindicatele afiliate la EPSU nu vor accepta încălcarea acestor standarde.

Sindicatele care invocă încălcarea acestor standarde vor beneficia de sprijin din partea EPSU şi a organizaţiilor afiliate, care se vor angaja într-o campanie de solidaritate pentru a asigura respectarea acestor standarde de către compania respectivă.

Sprijin în caz de grevă La cerere şi în măsura în care sunt informate, organizaţiile afiliate la EPSU vor trimite angajatorilor avertismente de monitorizare ale acţiunilor de grevă (1). De asemenea sindicatele afiliate la EPSU vor informa membrii, delegaţii şi comitetele sindicale despre împrejurările grevei.

Respectarea contractelor colective

Companiile şi organizaţiile angajatorilor trebuie să respecte contractele colective pe care le semnează. Angajatorii sau companiile care împotriva voinţei partenerilor sindicali doresc să denunţe contractele colective naţionale din sectorul de electricitate se vor expune la acţiuni de solidaritate din partea EPSU şi a organizaţiilor afiliate.

EPSU va lansa acţiuni de solidaritate împotriva angajatorilor sau companiilor care nu semnează contractele colective aplicabile în sectorul de electricitate, după cum este stabilit de sindicatele respective, şi ca urmare subminează prevederile acestora.

EPSU va lansa acţiuni de solidaritate împotriva angajatorilor sau companiilor care încearcă să evite sindicatele şi care nu au ca obiectiv un dialog social constructiv cu acestea.

(1) Notă: între organizaţiile afiliate la EPSU este necesar un schimb prompt de informaţii despre grevele planificate (vezi proiectul EPSUcob@).

Transnational solidarity charter RO